UPDATE – Modificari aduse prin legea 133/2012
Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei şi numele localităţii în care este situat imobilul, precum şi din trei părţi:
A. Partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care va cuprinde elementele evidenţiate în documentaţia cadastrală:
a) numărul de ordine şi cel cadastral al imobilului;
b) suprafaţa imobilului, reieşită din măsurători cadastrale, destinaţia, categoriile de folosinţă şi, după caz, construcţiile. Conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea din circuitul agricol, precum şi la schimbarea categoriei de folosinţă a imobilelor care fac obiectul înscrierii în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se stabileşte prin regulament aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
c) planul imobilului cu vecinătăţile şi descrierea imobilului constituie anexa la partea I a cărţii funciare, întocmită conform regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
B. Partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, care cuprinde:
a) numele proprietarului;
b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi menţionarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;
c) strămutările proprietăţii;
d) servituţile constituite în folosul imobilului;
e) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la proprietate;
e^1) suprapunerea imobilelor înregistrate în planul cadastral de carte funciară, recepţia propunerii de dezmembrare ori de comasare şi respingerea acesteia, respingerea cererii de recepţie şi/sau de înscriere, în cazul imobilelor cu carte
funciară deschisă;
e^2) obligaţii de a nu face: interdicţiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare, comasare, construire, demolare, restructurare şi amenajare;
e^3) clauza de inalienabilitate a imobilului, potrivit art. 628 alin. (2) din Codul civil, şi clauza de insesizabilitate, potrivit art. 2.329 alin. (3) din Codul civil.
f) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărţii funciare, cu privire la
înscrierile făcute.
C. Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate şi sarcini, care va cuprinde:
a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinţă, abitaţie, concesiune, administrare, servitutile în sarcina fondului aservit, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea de creanţă sau de venituri;
b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;
c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;
d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.
______________________________________________
Din punct de vedere juridic, cartea funciara reprezinta un inscris autentic si cu caracter public care cuprinde descrierea imobilelor si aratarea drepturilor reale corespunzatoare, precum si indicarea, dupa caz, a drepturilor de creanta, a actelor, faptelor sau altor raporturi juridice in legatura cu imobilele inscrise in cartea funciara, fie in vederea opozabilitatii lor fata de terti, fie numai in scopul informarii oricaror persoane interesate. Pe intelesul tuturor cartea funciara este actul de identitate al imobilului fie ca este acesta teren sau casa/apartament. Cartea funciara dovedeste existenta dreptului real inscris in folosul persoanei care a dobandit sau constituit cu buna credinta un drept real imobiliar, cat timp nu se dovedeste contrariul.
Pe scurt, carte funciara contine datele de identificare ale imobilului, datele de identificare ale proprietarilor, modul de dobandire de catre acestia al imobilului si sarcinile existente asupra acestuia.
Persoanele interesate pot sa consulte cartea funciara solicitand BCPI eliberarea unui extras de carte funciara. Extrasul de carte funciara este de doua tipuri:
– de informare (Acest extras se elibereaza la solicitarea oricarei persoane fizice sau juridice de drept public si privat interesate de situatia juridica a imobilului si poate fi folosit in alte scopuri decât pentru incheierea actelor notariale)
– de autentificare ( Conform art. 54 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, notarul public autentifica actele prin care se transmit, constituie, modifica sau se sting drepturile reale imobiliare pe baza extrasului de carte funciara emis stict in acest scop de Biroul de Carte Funciara din cadrul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara sau , dupa caz, a certificatul de sarcini. Numai notarul public poate elibera extrasul de carte funciara pentru incheierea de acte notariale (de autentificare), la cererea proprietarului tabular sau mostenitorilor acestuia (conform art. 56 din Legea nr. 7/1996). Asadar, biroul notarial va obtine extrasul de carte funciara in numele prorietarului. Mai multe despre acest subiect )
Cartea funciara este alcatuita din trei parti dupa cum urmeaza:
1) Partea I a cartii funciare, „foaia de avere”, conform Decretului – Lege nr.115/1938 cuprinde descrierea imobilului (care in acceptiunea legii este o parcela cu sau fara constructii), cu indicarea :
a. numarului de ordine al inscrierii si a numarului cadastral al parcelei. Numarul de ordine este dat de asistentul-registrator, iar numarul cadastral este cel dat de OCPI.
b. suprafata imobilului, destinatia, categoriile de folosinta si, dupa caz, constructiile; Mentiunile privind terenul si categoria de folosinta sunt cele utilizate in lucrarile de cadastru : teren de constructii, cu constructii (se descriu si acestea), teren agricol, fanete, etc.
c. planul imobilului cu vecinatatile, descrierea imobilului si inventarul de coordonate al amplasamentului, pentru fiecare imobil in parte. Acestea se stabilesc prin aplicarea de repere
variate, incepand de la cele mai largi pâna la cele mai detaliate (strada si numarul)
d. Alte observatii : Prin aceste mentiuni incluse in categoria „alte observatii” se fac de regula trimiteri la partea II, in ceea ce priveste proprietarul sau dupa caz, la partea a III -a privind sarcinile imobilului.
2) Partea a II-a a cartii funciare, foaia de proprietate din vechea lege cuprinde inscrieri privind dreptul de proprietate si documentele pe care acesta se intemeiaza, fiind structurata pe patru rubrici :
a. Numarul curent. Acesta este numarul sub care s-a facut inscrierea si la care s-a facut trimiterea din Partea I de la rubrica observatii;
b. Numele si prenumele proprietarului. Numele si prenumele proprietarului trebuie scris astfel incât sa elimine orice dubiu privind identitatea acestuia.
c. Inscrieri privitoare la proprietate. Va fi inscris actul sau faptul juridic care reprezinta titlul dreptului de proprietate si mentionarea inscrisului pe care se intemeiaza acesta, stramutarile proprietatii si modificarile acesteia, faptele juridice, drepturile de creanta sau alte raporturi juridice privitoare la imobil,actiunile privitoare la proprietate, orice modificari, insemnari sau indreptari care se fac in titlu sau in partea I sau II a cartii cu privire la inscrierile facute;
d. Observatii. Si in aceasta rubrica se fac mentiuni si trimiteri la inscrierile din partea I, la cele deja efectuate din partea II sau la cele din partea a IlI-a.
3) Partea a III-a a cartii, denumita foaia de sarcini in vechea reglementare se refera la dezmembramintele dreptului de proprietate constituite asupra imobilului, servitutile care sunt in sarcina fondului, sarcinile care il greveaza (ipoteci si privilegii), faptele juridice, drepturi personale, urmariri imobiliare etc.
Aceasta parte cuprinde urmatoarele rubrici:
a. numarul curent
b. cuprinsul si valoarea.
c. observatii
Pingback: Legea cadastrului a fost din nou modificata prin legea 133/2012